Olimp


Soi obţinut la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa, omologat în anul 1984


  • Categorie: Caişi

Preț:lei15


CUMPĂRĂ ACUM!

Descriere

  • Pomul este de vigoare mijlocie, cu coroana globuloasă, cu ramuri de schelet relativ groase, pe care se inserează buchete de mai. Lăstarii anuali sunt mediu viguroşi şi cu internodii scurte. Soiul prezintă rezistenţă bună la Monilinia laxa, Stigmina carpophilla şi Cytospora cincta şi toleranţă la Plum Pox. Este rezistent la ger şi la iernare. Înflorirea este tardivă.
  • Fructul este mare (65-75 g.), de formă sferică, alungită, uşor turtită lateral, cu cavitatea pedunculară de adâncime şi lărgime medie. Epiderma este de culoare galben-portocalie, cu stropi de culoare roşu-zmeuriu pe partea însorită pe cca. 10% din suprafaţa fructului. Grosimea pieliţei este mijlocie, fin catifelată. Pulpa este portocaliu deschisă, fermă, suculentă, neaderentă la sâmbure, cu gust foarte bun, echilibrat, cu aromă specifică. Sâmburele este de mărime mijlocie, turtit, cu vârful ascuţit, de culoare cafenie deschisă, cu miezul dulce.
  • Producţie şi utilizare: pomul intră pe rod în anul 3 de la plantare, având o producţie de 30kg./pom, la o densitate de 625 pomi/ha şi o producţie de 35-40 kg./pom la o densitate de 500 de pomi/ha. Se utilizează pentru consum în stare proaspătă şi pentru industrializare.
  • Epoca de coacerefructele ajung la maturitatea de recoltare şi consum în jurul datei de 10-12 August.
  • Polenizare: autofertil.
  • Portaltoi: Wadenswil.